...trecut
de citit...

Gopo în presa vremii

Noutatea senzaţională în „Scurtă istorie” fusese de a îmbogăţi genul „fabulă” cu un nou personaj, rar folosit de fabulişti şi niciodată folosit aşa cum tratau şi celelalte animale… Noul animal dăruit de Gopo fabuliştilor este: omul, Omul ca atare, omul în sine, purtând, ca zeii, atribute precise şi invariabile: slăbuţ, fudul, caraghios, poet şi finalmente capabil să supună natura.

D.I. Suchianu – Cinema nr.11/1965

„Paşi spre lună” este primul lui film jucat în care spiritul sintetic domină, ne reaminteşte de „Scurtă istorie”… Gopo nu urmăreşte obţinerea unei fotografii strălucitoare, cu o plastică pretenţios rafinată. Asemenea lui Chaplin el preferă o imagine şi compoziţii de cadre mai simple, în care locul central să revină eroului principal şi punerii în valoare a gag-urilor. Improvizaţiile cu efecte comice dovedesc verva şi fantezia regizorului, cele mai bune dintre ele slujesc ideile filmului… Muzica (D.Capoianu) şi sunetul (D. Ionescu) joacă rouluri esenţiale în film. Ele sunt folosite atât în asociere cu imaginea cât şi în contrapunct.

M. Tolu – Contemporanul, 21 februarie 1964

Înţelepciunea populară, vitală şi vitalizantă, care stăruie în basmul şi în filmul Harap-Alb, susţine că, chiar dacă am şti dinainte, tot am face actul, nu fiindcă ne-a fost hărăzit şi e ca atare, inevitabil, ci fiindcă e în esenţa noastră să afirmăm viaţa, făptuirea, omul definindu-se prin succesiunea neîntreruptă a proiectelor înfăptuite în profida riscurilor, plictiselii şi inerţiei. În fond, acesta este însuşi mesajul filmului. Luciditate, ironie bonomă, satiră fină, iată rezultatele care decurg din poziţia iniţială.

Eugen Schileru – Cinema nr. 11/1965

Harap-Alb-ul lui Gopo jonglează în permanenţă cu două planuri. El este, pe de o parte, un fel de pseudo-zeu condamnat la monotonia unei biografii prestabilite, dar în acelaşi timp a păstrat şi purtări de om-ca-toţi-oamenii; deşi se ştie „angajat” şi-şi îndeplineşte conştiincios sarcinile dictate de poveste, el totuşi se comportă şi ca omul din viaţa reală (…). Iar până la urmă, punctul de vedere uman învinge punctul de vedere magico-divin.

D.I.Suchianu – Cinema nr.11/1965

Examinarea operei şi personalităţii creatoare a lui Ion Popescu-Gopo oferă satisfacţia de a descoperi o remarcabilă perso­nalitate cinematografică. Dincolo de unele ezitări semnalate, pe care suntem siguri că talentul şi inteligenţa regizorului le va de­păşi, avem sentimentul pătrunderii într-un univers artistic contem­poran de o mare originalitate şi farmec. Acum, la sfârşit, aruncându-ne privirea asupra acestui univers, ceea ce impresionează şi rămâne e o inspiraţie sănătoasă, uneori naivă, dar întotdeauna de o mare robusteţe şi forţă, o înclinaţie către feeric şi naraţiune cosmică, o credinţă nealterată de nici o îndoială în triumful binelui şi al raţiunii.  În desenul animat, pornind de la plasticizarea unor alegorii moralizatoare, Gopo a devenit într-un timp scurt un poet lucid, care scrie versurile pe peliculă într-un acord intim cu actualitatea, continuând cu mijloacele filmului tradiţiile spiritului naţional. Regizorul, tânăr încă, a depăşit pragul maturităţii artistice şi suntem încredinţaţi că opera viitoare va dezvolta şi împlini creaţia de până acum, care este cu mult mai mult decât un început.

A. Codruţ, ianuarie, 1964

Ne-a încântat “Scurtă istorie” a lui Gopo. Este curajos, expresiv, spiritual, realizat cu mijloace simple. Într-un cuvânt: admirabil.

Lidia Bârsan - “Munca”, 26 dec. 1957


Alte aprecieri ale criticilor români...

pdf bigCălin Căliman despre Gopo pdf bigEugen Barbu despre Gopo
pdf bigD.I. Suchianu despre Gopo pdf bigMihai Lupu despre "7 arte"
pdf bigEcaterina Oproiu despre "7 arte" pdf bigVirgil Pop despre "Scurtă istorie"
pdf bigEcaterina Oproiu despre "Scurtă istorie" pdf bigDana Duma - Lucrare de diplomă

Palmaresul “micului juriu” a contrastat din fericire cu cel al “marelui juriu” acordând Palma de aur unui desen animat românesc: Scurtă istorie. Nu ştiu nimic despre realizatorul şi autorul Ion Popescu Gopo, care trebuie să fie tânăr. Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o poveste umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte importantă că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney nici lui Grimault, nici lui Bosustor, nici şcolii cehoslovace sau societice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu.

Georges Sadoul, Les Letters francaises 23-29 mai 1956

Premiul cel mare de la Tours a fost decernat filmului de desen animat „7 arte”. Realizatorul Ion Popescu Gopo obţinuse deja premiul „Le Palme D’or” pentru filmul de scurt metraj la Cannes în 1957. Această nouă recompensă îl aşează definitiv printre fruntaşii filmului de desen animat din întreaga lume.

Georges Sadoul, Les Letters francaises

Mulţi spun că Ion Popescu-Gopo a părăsit animaţia, a preferat cinematograful “mare”. Pe mine nu mă sperie această plecare. Gopo este pur şi simplu un artist neliniştit care caută mereu – şi a fost atras de necunoscut. Dar se va întoarce negreşit în animaţie. Chemarea lui este filozofia gândirii – extrem de ascuţită şi paradoxală – în sfera animaţiei. El este artistul care, dacă nu ar fi existat arta animaţiei, ar fi inventat-o. El n-a inventat tehnica şi nici procedeele – ci o animaţie a lui personală – de cercetare socială. Cm să definim filmul său Homo Sapiens? Ce reprezintă el? Un film ştiinţifico-filozofic? Un pamflet? Un eseu filozofic? Într-o peliculă de zece minute el a dezvăluit o experienţă de multe secole a dezvoltării ideii omeneşti, a arătat legătura organică între probleme contemporane şi cele eterne, ceea ce a frământat omenirea de la începuturile ei. Îmi amintesc de cuvintele lui Ion Popescu-Gopo: “Nu concep animaţia fără filozofie şi în afara filozofiei”. Acesta este crezul unui mare artist. Pe mine, mă interesează să stau de vorbă cu el, pe un om talentat este tot atât de plăcut să-l asculţi ca pe o muzică bună.

FODOR HITRUK, U.R.S.S.

„Filmul de desen animat românesc a constituit triumful „Zilelor filmului de scurt metraj” de la Tours:
Pentru marele premiu, juriul a făcut o alegere exemplară oferind sculptura executată de Germaine Richter lui Ion Popescu Gopo pentru filmul său de desen animat „7 arte” care te face să mori de râs. Filmul povesteşte apariţia picturii, arhitecturii, comediei, muzicii, la imboldul primului om şi în timpul domniei dinozaurului. De o uimitoare bogăţie în inventivitate, „plin de gaguri” inedite filmul încântase critica şi pornea ca marele favorit al premiului pe care avea să i-l acorde. Când juriul i-a luat-o înainte, critica n-a putut decât să aplaude”.

JACQUELINE MICHEL / LE PARISIEN LIBERE

Marele premiu a fost acordat filmului de desen animat românesc „7 arte” de Ion Popescu Gopo care schiţează apariţia artelor, un umor plin de farmec şi cu o expresivitate aproape mereu reuşită. Filmul era atât de simplu de înţeles şi ironia lui atât de bine plasată încât acest scurt metraj ni s-a părut că are unele calităţi esenţiale ale operei clasice.

PIERRE AIME TOUCHARD, L’EXPRESS

ÎNTÂI desenul animat al lui Gopo: Homo sapiens. Numai în cinci minute şi trei cuvinte universale: („houlala”, „aie”, „papa”) el povesteşte istoria omului pe pământ, de la primele apariţii ale vieţii până la zborul spre altă planetă. Filmul acesta plin de generozitate se desfăşoară într-o mişcare continuă, într-un stil foarte eliptic. Aproape fiecare imagine este un „trowvaille”. Filmul e amuzant şi profund totodată, bogat în idei şi forme noi de exprimare. Gopo este actualmente unul din cei mai frumoşi autori de desene animate din lume, dacă nu cel mai bun.

Emile Breton, „LA MARSEILLAISE” – 16 noiembrie 1960

“HUMANITE” din 5 decembrie, 1959 (Festivalul de la Tours): “Semnalăm că prima seară ne-a adus surpriza unui film datorat talentului excepţional al tânărului român Ion Popescu Gopo, care a triumfat deja anul trecut la Cannes şi la Tourns cu filmul de desen animat “7 arte” şi care de data aceasta îmbină cu umor filmul de desen animat şi filmul cu actori într-o peliculă intitulată “De dragul prinţesei”, parodie irezistibilă a basmelor tradiţionale cu castele, prinţi, feţi-frumoşi, zmei şi păstori. Filmul a fost cel mai aplaudat dintr-un program care cuprindea încă un excelent film belgian...

Samuel Lachize

“FILMS AND FILMUNG”, decembrie, 1959: “Filmul de scurt metraj “7 arte” ni-l înfăţişează pe om inventând desenul şi sculptura, arhitectura, teatrul, literatura, dansul, muzica şi filmul. Ne scoatem pălăria în faţa omului, pentru că ne-a dat atâtea de gândit şi de vorbit. Trebuie amintit că Scurtă istorie (a omenirii) a lui Popescu Gopo a câştigat un premiu principal la Cannes acum doi ani şi a revelat un nou talent dintr-o ţară mică. Dacă această peliculă nu are aceiaşi cursivitate fericită, ea confirmă totuşi că merită să urmărim progresul ulterior al realizatorului. A propos, desenul este tot în stilul deslânat, abea schiţat.

Bernard Orna


Alte aprecieri ale presei străine...

pdf bigPresa engleză despre "S-a furat o bombă" pdf bigRevista sovietică - Analiza filmului românesc
pdf bigMichel Capdenac despre Gopo pdf bigDespre Gopo într-un ziar unguresc
pdf bigRevista poloneză de film